Ce căutați?

SA 8000 - certificare - responsabilitate socială

SA 8000 este un standard internaţional de certificare care încurajează organizaţiile în dezvoltarea, menţinerea şi aplicarea de practici acceptabile social la locul de muncă.

A fost elaborat în 1989 de Social Accountability International (SAI), o filială a Consiliului pentru priorităţi economice, şi este considerat a fi standardul ocupaţional independent cel mai bine acceptat global. Este aplicabil oricărei companii, indiferent de mărime sau locaţie.

Certificarea conform SA 8000 soluţionează aspecte precum munca forţată şi activităţile desfăşurate de copii, sănătatea şi securitatea la locul de muncă, libertatea de asociere şi negocierea colectivă, discriminarea, practicile disciplinare, programul de lucru, compensarea şi sistemele de management.

Pe lângă faptul că stabileşte standarde ocupaţionale la nivel global, SA 8000 adoptă şi acorduri internaţionale existente, inclusiv convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Declaraţia universală a drepturilor omului şi Convenţia Naţiunilor Unite referitoare la drepturile copilului.

O organizaţie care adoptă certificarea conform SA 8000 va trebui să ţină cont de impactul social al operaţiunilor sale, în plus faţă de condiţiile de lucru ale angajaţilor, partenerilor şi furnizorilor. Este aplicabil oricărei companii, indiferent de mărime sau locaţie. Certificarea conform SA 8000 a organizaţiei dumneavoastră, prin intermediul unui audit SGS, va contribui la creşterea nivelului de responsabilitate socială a operaţiunilor dumneavoastră. Colaborând cu auditorii noştri experimentaţi pentru a implementa standardul ocupaţional cu cea mai mare acceptare globală demonstrează responsabilitatea dumneavoastră socială în procesul de depunere a ofertelor pentru licitaţii şi de extindere a organizaţiei.

Beneficiile standardului de certificare SA 8000

  • Vă demonstrează angajamentul vis-a-vis de responsabilitatea socială şi de tratamentul etic şi conform standardelor globale al angajaţilor dumneavoastră
  • Optimizează managementul şi performanţa lanţului dumneavoastră de aprovizionare
  • Vă permite să garantaţi conformitatea cu standardele globale şi reduce riscul de neglijenţă, expunere publică şi eventuale litigii.
  • Susţine viziunea dumneavoastră corporativă şi atrage şi consolidează loialitatea angajaţilor, clienţilor şi părţilor interesate.
  • Permite să vă demonstraţi responsabilitatea socială adecvată atunci când depuneţi oferte în licitaţii internaţionale sau când vă extindeţi local pentru a putea stabili noi afaceri.

Selectarea firmei SGS pentru a obţine această certificare generează procese mai performante, personal tot mai capabil, lanţuri de aprovizionare consecvente şi conforme şi relaţii mai sustenabile cu clienţii, furnizând astfel un avantaj competitiv profitabil.

Demonstraţi angajamentul organizaţiei dumneavoastră vis-a-vis de responsabilitatea socială, devenind partener cu firma SGS pentru a obţine certificarea conform SA 8000.

Servicii asociate

  • SGS Romania S.A.

38, Calea Serban Voda,

sector 4, 040212,

București, România