Contactaţi-ne

Ce căutați?

Certificare ISO 22000:2018

Întruniți standardele în materie de siguranță alimentară cu ajutorul certificării ISO 22000:2018 prin intermediul SGS.

Certificarea ISO 22000:2018 acoperă toate procesele din lanțul alimentar care au influență asupra siguranței produselor finite. Standardul specifică cerințele unui sistem cuprinzător de management al siguranței alimentare și încorporează elementele Bunelor Practici de Producție (GMP) și Punctele Critice de Control din Analiza Riscurilor (HACCP).

Certificarea ISO 22000:2018 creează un standard unitar privind siguranța alimentară, care armonizează diversele standarde naționale într-un set de cerințe ușor de înțeles, simplu de aplicat și recunoscute oriunde în lume. Acest standard în materie de siguranță alimentară recunoscut pe plan internațional poate fi folosit de toate organizațiile din lanțul de aprovizionare cu alimente, de la agricultură la servicii alimentare, procesare, transport, depozitare și ambalare la vânzarea în detaliu.

Serviciile noastre de certificare în ISO 22000:2018 vă ajută să vă demonstrați angajamentul cu privire la siguranța alimentară. Indiferent dacă dețineți un certificat ISO 22000 și doriți să treceți la versiunea nouă sau dacă certificarea este un domeniu nou pentru dvs. și doriți să înțelegeți beneficiile pe care le poate aduce afacerii dvs., noi vă oferim tot ce vă trebuie, de la audituri la implementare și formare.

De ce să alegeți certificarea ISO 22000:2018 de la SGS?

Auditorii noștri experimentați și competenți vă vor evalua organizația în baza cerințelor ISO 22000:2018 privind sistemul de management al siguranței alimentare. Obținerea certificării ISO 22000:2018 vă ajută organizația:

  • să-și confirme angajamentul în ceea ce privește siguranța alimentară; 
  • să vândă mai ușor produsele prin intermediul lanțului alimentar;
  • să-și îmbunătățească poziția competitivă demonstrând conformitatea cu standardele de siguranță alimentară;
  • să controleze și să reducă riscurile pentru siguranța alimentară.

Standardul ISO 22000:2018 - ce este nou?

Actualizarea standardului ISO 22000:2018 a fost publicată pe 19 iunie 2018 și a adus câteva modificări importante. Acestea includ:

  • Integrare mai simplă: alinierea cu convenția Higher Level Structure (HLS), necesară pentru toate standardele noi sau modificate, permite o integrare mai mare între diferitele standarde ISO. Astfel, este mult mai ușor să adăugați ISO 22000:2018 la un sistem de management existent bazat pe ISO.
  • Mai ușor de înțeles: cerințele standardului au fost revizuite complet, iar concepte precum PRP (programe prealabile) și oPRP (programe operaționale prealabile) au fost redefinite, pentru mai multă claritate și o mai bună înțelegere și implementare. 
  • O mai bună aliniere cu principiile HACCP: pentru a se asigura că implementarea urmează metodologia HACCP, cerințele urmează îndeaproape pașii acesteia, așa că dezvoltarea HACCP este încorporată în standard.
  • Implementare mai simplă: informațiile specifice, documentate, identificate în cadrul standardului vă permit să întocmiți un set de documente care să fie conforme cu ISO 22000:2018.
  • Clarificarea ciclului PDCA: ISO 22000:2018 clarifică aplicarea ciclului PDCA (Planifică-Dezvoltă-Verifică-Acționează) astfel încât organizațiile să se poată asigura că procesele au resurse adecvate și sunt gestionate bine și că oportunitățile de îmbunătățire sunt exploatate. Revizia adoptă două cicluri PDCA care se află în strânsă legătură: sistemul de management al siguranței alimentare și PDCA pentru fabricarea de produse/livrarea de servicii, bazate pe principiile HACCP.
  • O nouă abordare a riscului: înainte, standardul lua în considerare numai riscul reprezentat de produs pentru consumatorul final, prin aplicarea principiilor HACCP. În versiunea revizuită, sunt încă obligatorii principiile HACCP, dar ele vor fi suplimentate de o analiză organizațională a riscurilor.
  • Structură simplificată a clauzelor: versiunea actualizată vine cu o abordare mai lineară a implementării, întrucât urmează un proces pas-cu-pas.

Când ar trebui să treceți la noul standard?

ISO 22000:2005 expiră în iunie 2021. Pentru a vă păstra certificarea, va trebui să treceți la ISO 22000:2018 înainte de 29 iunie 2021.

Servicii de încredere privind ISO 22000:2018 de la un lider mondial

Ca lideri mondiali în servicii de certificare, testare, inspectare și verificare, noi vă oferim o experiență și know-how fără egal în ceea ce privește cerințele ISO 22000. Prezența noastră globală și abordarea armonizată vă oferă acces la cea mai mare rețea independentă de auditori din lume.

Contactați-ne astăzi pentru a discuta despre nevoile dvs. privind certificarea conform ISO 22000:2018.

Contactaţi-ne

  • SGS Romania S.A.

38, Calea Serban Voda,

sector 4, 040212,

București, România

Servicii asociate

Alte servicii