Ce căutați?

Audituri Sociale

Din ce în ce mai mulţi clienţi şi consumatori comerciali îşi diferenţiază mărcile – şi iau decizii de achiziţie – pe baza unor factori “etici”. Acestea implică abordarea unei organizaţii referitor la: responsibilitatea socială a întreprinderii (CSR), conformitate şi cod de conduită; comerţ etic; drepturile omului; reglementări privind forţa de muncă, inclusiv referitoare la sănătate şi siguranţă; şi practici responsabile de producţie. 

Utilizându-şi reţeaua de experţi instruiţi şi experimentaţi, SGS poate măsura performanţa dvs. comparativ cu aceşti factori, printr-o serie de audituri sociale:

  • Responsibilitate Socială: ISO 26000 este un document consultativ care, deşi nu este un standard auditabil, evidenţiază cele mai bune practici de responsabilitate socială, permiţând organizaţiilor să-şi evalueze performanţa în termeni de dezvoltare durabilă, sănătate şi bunăstare a societăţii, şi conformitate legală.
  • amfori BSCI: amfori BSCI este un sistem de management al lanţului de aprovizionare, care ajută companiile să acţioneze în sensul comformităţii sociale şi al îmbunătăţirilor la nivelul fabricilor şi fermelor din lanţurile lor de aprovizionare globale.
  • Cod de Conduită: SGS oferă organizaţiilor servicii independente şi imparţiale de audit al codului de conduită, audit ce poate fi raportat la legislaţia locală, internaţională sau la Codurile interne ale clienţilor.
  • Iniţiativa de Comerţ Etic (ETI): reprezentând cea mai bună practică etică, Codul de Bază tri-partit a fost adoptat de membrii săi – precum şi de alţi comercianţi cu amănuntul şi de alte mărci.
  • Iniţiativa de Conformitate şi Sustenabilitate (ICS): Federaţia Franceză a Comercianţilor cu amănuntul (FCD) a elaborat schema ICS pentru a încuraja furnizorii să respecte atât principiile drepturilor omului, cât şi prevederile locale privind forţa de muncă.
  • Auditul de comerţ etic pentru membrii SEDEX (SMETA): SEDEX ajută organizaţiile să îşi gestioneze informaţiile referitoare la practicile privind forţa de muncă, sănătate & siguranţă, mediu şi etica în afaceri din cadrul lanţului lor de aprovizionare. SMETA cuprinde principiile Codului de Bază ETI şi, în plus, analizează performanţa raportat la drepturile omului, drepturile funciare, practicile responsabile de recrutare, dreptul la muncă al muncitorilor imigranţi, implementarea sistemelor de management şi prezenţa subcontractării şi a muncii la domiciliu.
  • Autoritatea de monitorizare acreditată sub standardul producţiei mondiale (WRAP): WRAP este o organizaţie non-profit dedicată promovării şi certificării producţiei legale, umane şi etice în întreaga lume.

Coduri Industriale

Tot mai multe organizaţii industriale colaborează pentru a elabora Coduri de Conduită care să abordeze în mod specific problemele cunoscute în sectoarele lor. Programul ICTI Care pentru industria jucăriilor, Alianța pentru Afaceri Responsabile (RBA) pentru industria electronică și certificarea Consiliului Responsabil de Bijuterii sunt doar câteva astfel de scheme cu care SGS lucrează.

Contactaţi SGS pentru a descoperi cum putem măsura performanţa dvs. raportat la o gamă de factori de audit social. 

 
Auditurile sociale de la SGS măsoară performanţa organizaţiei dvs. raportat la o gamă de factori, ajutându-vă să îndepliniţi aşteptările clienţilor şi consumatorilor.

Servicii asociate

  • SGS Romania S.A.

38, Calea Serban Voda,

sector 4, 040212,

București, România